Culcat pe bustul ei ca pe o insulă a Paștelui,
ca o batistă pe fruntea unei statui,
avea dubla vedere a îndrăgostitului, dar să nu exagerăm.
Ofrandele ni se puneau pe talger,
noi cheltuiam bănuții, beam cafea,
când ridicam bărbia ne eliberam de ceea ce suntem pentru alții.
Dar ea a început să obosească, sparge sticla.
Sensul versurilor
Piesa explorează complexitatea unei relații, folosind metafore puternice pentru a descrie sentimente de iubire, dar și de oboseală și alienare. Naratorul se simte prins într-o imagine impusă de ceilalți, căutând eliberarea în momente efemere.