Exteriorul meu e una, interiorul îmi e poezie
Îl poți vedea doar ascultând ceea ce mâna scrie
Și fiecare vers e o amintire despre tine
O amintire despre noi, și o continuă amăgire
Sunt bucăți din sufletul meu scoase prin piele
Sentimente făcute scrum, arse pe nuiele
Încă îmi treci prin vene, și numele tău e tot acolo, în continuare
Încât când îl aud involuntar inima-mi bate tare
Și sincer încă regret
Că-i altu-n locul meu ce te strânge la piept
Eu te-am alungat de-atâtea ori și te-ai întors mereu
Asemeni unei flori înfloreai în sufletul meu
Și veneai după mine, mă-nsoțeai oriunde
Nu conta că-i vânt, soare, sau ploaie, nimic nu mă pătrunde
Căci erai tu lângă mine, și mâna ta
O strângea cu căldură atât de tare pe a mea.
„Nu-i nimic” îmi spuneai când se-ntâmpla ceva rău
Totul devenea mai ușor oricât era de greu
Mă-mbrățișai mereu, mă scoteai din clișeu
Am realizat târziu cât de imens era sufletul tău..
Lovește-mă, ceartă-mă, zi-mi ce vrei
Sunt capabil să accept orice din partea ta
Of, copila mea, tu nu asculta de ei
Lumea vorbește mult, dar tu să n-auzi lumea
Vreau să fim doar noi, exact ca la început
Cum ne iubeam în fiecare zi din ce în ce mai mult
Și toate au trecut, și poate zici că m-ai uitat
Dar te cunosc, nu m-ai putea înlocui cu alt băiat
Am fost refugiu unul pentru altul cam toată vremea
Te am captivă în inima și mintea mea
Și dacă ar fi să ne-ntâlnim și să îți spun
Că te iubesc, ai accepta oare să fim din nou pe același drum?
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul profund și dorul față de o iubire pierdută. Naratorul își amintește de momentele frumoase petrecute împreună și se întreabă dacă mai există vreo șansă de a reînnoda relația.