O priveam ca pe-un copil, ea privea ca un om matur la mine
Ochii verzi, uneori nu-i credeam cât de mult îmi voiau bine
Cât de mult îmi voiau binele, și cine le
Arunca priviri urâte, putea să-și spună rugăciunile
Era vai și-amar, pentru ea făceam orice
Vara aveam grijă s-o țin la umbră, iarna să nu-i fie rece
Am cunoscut-o simplă, fără detalii de actriță
Am cunoscut-o într-o bibliotecă, lângă raftul cu poezie tristă
Lângă rafturile, pe lângă care obișnuiam
Să mă plimb îngândurat, întrebându-mă ce am
Întrebându-mă ce vreau, sau ce vrea ea de la mine
Vorbeau deschis despre orice doi oameni închiși în sine
Îmi doream să-i arăt universul, s-o fac să înțeleagă
Am rugat-o să privească în oglindă, ea era o lume-ntreagă
Și probabil singura perfectă
Trăsături poetice, din interior până la copertă.
Fiecare piesă-i scrisă pentru ea sau despre
Amintiri împreună, capitol de poveste
Amintiri petrecute vara, petrecute iarna
Amintiri cu ea, numele ei era…
Am cunoscut-o des în străinii de pe stradă,
Am iubit-o primăvara, ca pe-o floare firavă
Am iubit-o pentru modul ei timid de-a-mi arăta
Cu grijă și ardoare sentimentele ce le simțea
Pentru mine, pentru noi, pentru tot ce însemna
Respect, pasiune, atracție și îi plăcea
Să mă convingă-ntotdeauna că povestea noastră-i fără de final
Banal, uite că s-a terminat, și am plecat,
Fiecare e pe drumul lui și nu am cui
Să mă plâng, decât unei alte făpturi
Totul e trist, îmi pare te-am iubit atât
Mă simt de parcă m-am întors iar la rafturile alea unde noi ne-am cunoscut
Unde îți eram doar un necunoscut, de ce ai făcut asta?
Nu cred că așa ai vrut.
Dau foc unei pagini și de la ea se-aprind sute
Un capitol ars în biblioteca poeziilor necunoscute.
Sensul versurilor
Piesa descrie o poveste de dragoste pierdută, rememorată cu tristețe și regret. Naratorul își amintește de momentele frumoase petrecute alături de persoana iubită, dar și de finalul brusc și neașteptat al relației, exprimând dezamăgirea și sentimentul de pierdere.