Și azi ca totdeauna ai fost cea vinovată,
Iar eu ne-nduplecatul osânditor nebun,
Care-am venit cu toată durerea-mi adunată,
Pecetea osândirii pe chipul tău să-ți pun.
Și azi ca totdeauna în chipul tău tăcut
Eu știu că judecat-am o vinovată mare;
Și azi ca totdeauna nu știu cum s-a făcut
Că m-am trezit la urmă tot eu cerând iertare.
Sensul versurilor
Piesa descrie un ciclu distructiv într-o relație, unde naratorul o acuză pe cealaltă persoană, dar ajunge mereu să își ceară iertare. Explorează teme de vinovăție, condamnare și remușcare, sugerând o luptă internă cu propriile acțiuni.