Tu îmi cunoști călcâiul lui Ahile,
N-am știut vreodată să-ți vorbesc,
Vorbele mele nu sunt deloc agile,
Nu știu să te fac să dansezi.
Mi-ar place să știu cum să spun,
Să știu să te fac să râzi,
Dar nu știu și mă simt alunecând.
Nu-ți fă griji,
Nu trebuie să mă asculți,
Ziceam asta,
Fără să mă gândesc prea mult.
Ce?
Ce te face să crezi că eu plâng?
Ce te face să crezi că mi-e frică?
Spune că mă vei păstra,
Dacă erai doar în imaginația mea,
Ar fi fost mai puțin complicat,
Atunci ai fi avut iubire cu adevărat,
Fără niciun gând falsificat,
Mi-ar plăcea să știu cum să fac,
Da, să știu cum să-ți fiu pe plac,
Dar nu fac decât să alunec.
Uită toate astea,
Nu trebuie să mă asculți,
Ziceam asta,
Fără să mă gândesc prea mult.
Spune că îmi vrei binele,
Spune că mă vei păstra.
Sensul versurilor
Piesa exprimă nesiguranța și vulnerabilitatea într-o relație. Naratorul își dorește să fie pe placul celuilalt, dar se simte incapabil și alunecă spre disperare. Refrenul repetă dorința de a fi păstrat, sugerând teama de abandon.