O scoică mare e inima mea
Și perla iubirii se află în ea
Scoica se izbește de stâncile reci
Dar perla iubirii rămâne pe veci
Scoica se pierde în marea albastră
Dar totuși rămâne iubirea noastră
Și scoica ajunge în praful fumuriu
Și pentru perlă e prea târziu
Și dacă ai vrea să mergi după ea
Să nu uiți să iei dragostea mea
Ea de grijă îți va purta
Acum tu pleci spre necunoscut
De tine îmi va fi dor așa de mult
Prima oprire e în oceanul de vise
Acolo unde timpul încremenise
Te uiți în jur, nimic nu e
Și acum pleacă repede
Acum te îndrepți spre plaja tăcerii
Și sper să faci față durerii
Ajungi pe plajă, nu vezi nimic
Dar totuși ești trist doar un pic
Pleci mai departe și ajungi în abis
Acolo îți piere orice vis
Și vezi în îndepărtare ceva misterios
Un băiat tăcut și foarte frumos
Ce privește trist în jos
Te duci lângă el, îl întrebi ce are
Iar el îți răspunde că inima îl doare
Și că dragostea lui s-a pierdut în mare
Tu îl întrebi cum s-a întâmplat
Iar el îți răspunde simplu: „a plecat”
Îți spune că vrea să fie singur acum
Iar tu pleci din nou la drum
Și încet încet inima ți se face scrum
Și acum te îndrepți spre un palat
Perla să o găsești ai sperat
Și ajungi la poarta din argint
Și intri încet pe ea zâmbind
În fața unui tron te-ai oprit
Și 5 minute ai stat neclintit
La drum din nou ai pornit
Și peste câteva minute perla ai găsit
Ai luat-o și ai pornit
Spre asfințit
Să mi-o aduci…
Sensul versurilor
Piesa descrie o călătorie emoțională în căutarea unei iubiri pierdute, simbolizată printr-o perlă. Protagonistul trece prin diverse stări și locuri, confruntându-se cu tristețea și dorul, dar păstrând speranța de a regăsi ceea ce a pierdut.