Puștii în priviri înalță zmeii.
Aerul se urcă și mai mult.
Au plecat astă toamnă derbedeii
în armată au plecat demult….
Trec așa, cu pasul rar și blând,
ei mă cheamă parcă, eu n-aud.
Aș întoarce capul, dar răspund în gând
în ploi repezi părul scuturându-l ud.
Câte glume, câte nume mi-au scornit…
Mi le-au pus pe umeri sau peste sprâncene,
eu le știu pe toate cu încuvințarea galeșă din gene.
Și-au plecat băieții… Astă toamnă chiar…
Se întorc, doar nu merg în război sau lupte,
cu doi ani mai maturi știu, s-o rușina
să încerce vreunul iar să mă sărute.
Îmi vor da binețe serioși și gravi,
cu șapca deasupra capului zburată
și pe străzi vor trece pașii mei dansând
c-au sosit băieții din armată.
Sensul versurilor
Piesa evocă amintiri despre băieții care au plecat în armată și anticiparea revederii lor. Naratoarea își amintește de glumele și jocurile din trecut, dar și de schimbarea pe care o aduce maturitatea.