Într-o zi de toamnă tristă
Pe-nserat
Se certau afară
O femeie și-un bărbat,
Femeia plângea,
Bărbatu-i zicea,
Nu se mai ferea:
– Că tu ești de vină,
Nu pot să te iert
Și nu te regret,
Că tu ești de vină
Fiindcă m-ai mințit
Și m-ai păcălit!.
Ai fost prima mea iubire,
Ce păcat,
Am ținut prea mult la tine,
Dar m-am înșelat,
Acum ce n-ai da
Să mai fii a mea,
Cine te mai ia?!
Că tu ești de vină,
Nu pot să te iert
Și nu te regret,
Că tu ești de vină
Fiindcă m-ai mințit
Și m-ai păcălit!.
Acum stai puțin și-ascultă
Dacă vrei:
Nu-mi mai ține calea,
Mergi pe orice mai drum vrei,
Că lumea e mare
Pentru fiecare,
Fără supărare,
Acum stai puțin și-ascultă
Dacă vrei:
Nu-mi mai ține calea
Și mergi pe orice drum vrei,
Că lumea e mare
Pentru fiecare
Și știu că te doare,
Mergi pe drumul tău
Și eu pe al meu,
Unde ne-om găsi
N-avem ce vorbi!
Sensul versurilor
Piesa descrie o ceartă aprinsă între un bărbat și o femeie, probabil la finalul unei relații. Bărbatul o acuză pe femeie de minciună și trădare, exprimându-și regretul pentru iubirea pierdută și dorința de a merge mai departe pe drumuri separate.