Hai, amar, amar, amar,
De te-aș pune pe cântar
Și cu fericirea mea
Sunt sigur c-aș câștiga,
C-aș avea eu kilograme
Și te-aș câștiga, amare!
Unde merg, unde pășesc
Tot de amar mă lovesc,
Nu știu unde să m-ascund
Să stau singură să plâng,
Hai, amar, amar, amar,
Eu te-aș pune pe cântar!
Fericire, fericire,
Te-aș lua acasă la mine,
Într-o ladă te-aș băga
Ca să fii numai a mea,
Că eu n-am gustat din tine
Și n-am aflat cum e bine.
Cum sunt frunzele pe pom
Așa-s zilele la om,
Pică bruma într-o noapte
Îi pică frunzele toate,
Mâine dacă plec din lume
Las în urma mea un nume,
Bucuria c-am trăit
Și că lumea m-a iubit,
I-am iubit și-am fost iubită
Și pot să mor fericită.
Sensul versurilor
Piesa exprimă lupta dintre amar și fericire, căutarea fericirii și acceptarea efemerității vieții. Vorbitorul își dorește să rețină fericirea, dar acceptă și faptul că viața este trecătoare și că lasă în urmă o moștenire de iubire.