Cântă ciocârlia-n crâng,
Eu n-aș vrea să mor nicicând,
Să fiu veșnic pe pământ,
La toată lumea să cânt,
Și la buni, și la dușmani
Eu vă cânt de câțiva ani,
Dar tu, lume, faci ce știi,
Ești plină de dușmănii.
Geaba ai bani și de toate
Dacă nu ai sănătate,
În zadar le faci pe toate
Că tot nu scapi de la moarte,
Omul când s-a-mbogățit
Uită de unde-a pornit
Și începe să bârfească,
Pe alții să-i dușmănească.
D-aia-n viață cât trăiești
Să iubești, să nu iubești,
Că nu știi când trece viața,
Pieri cum se topește gheața,
D-aia cât trăiești în viață
Tinerețea-i ca o ață,
Omul când s-a-mbogățit
Uită de unde-a pornit.
Vers refren:
Lume, vai!
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra efemerității vieții și a importanței sănătății față de bogăție. De asemenea, abordează tema uitării originilor odată cu îmbogățirea și a invidiei dintre oameni. Este un cântec trist despre realitățile vieții.