Într-un cătun, pe la Florii,
Venea în orice primăvară,
Cu cele dintâi ciocârlii,
O mândră, tainică fecioară.
Ea nu era născută-n plai,
Nu se știa de unde este,
Și urmele i le pierdeai
La despărțire, far’ de veste.
În sfânta ei apropiere
Era atâta-nsuflețire,
Dar o noblețe, o putere
O-ndepărta de iscodire.
Venea cu fructe și cu flori,
Le aducea din depărtare,
Din câmpii cei mai roditori,
De rouă plini și plini de soare.
Cu drag le împărțea apoi,
Unuia fructe — altuia flori:
Bătrâni în cârji și juni vioi
Mergeau spre casa zâmbitori.
Și toți erau bineveniți,
Dar când să plece din cătun,
Ea dete darul cel mai bun
Unei perechi de-ndrăgostiți.
Sensul versurilor
O fată misterioasă apare primăvara într-un sat, aducând daruri și bucurie. Nimeni nu știe de unde vine sau unde pleacă, dar prezența ei aduce un sentiment de însuflețire și generozitate, lăsând în urmă zâmbete și daruri prețioase, mai ales pentru tineri.