Slavă ție, prietenie!
Zori de zi
Ai speranțelor supreme ale mele!
Fără capăt
Îmi păreau adeseori cărări și noapte,
Viața-ntreagă
Fără rost și vrednică de ură!
Două vieți aș vrea să am,
Văd în ochii tăi acum
Licărul din zori și biruința,
O, Zeiță preaiubită!
Sensul versurilor
Piesa este un omagiu adus prieteniei, văzută ca o forță salvatoare și aducătoare de speranță. Prietenia este personificată ca o zeitate preaiubită, capabilă să transforme o viață lipsită de sens într-una plină de bucurie și biruință.