Oamenii se regăsesc în lume spre a trăi,
Cu anii care sunt, ca vremurile se străduiesc spre sus,
Așa cum e schimbarea, mult din adevăr rămas-a,
Statornicia vine-n diferiții ani;
Perfecțiunea se unește-n astă viață
Căci ăsta-i omului adâncă năzuință.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra condiției umane, a căutării sensului vieții și a năzuinței către perfecțiune într-o lume în continuă schimbare. Subliniază ideea că, în ciuda transformărilor, anumite adevăruri și valori rămân constante.