Ai vrut să fii mai mare, dar dragostea ne-mpinge
În jos pe toți, suferința se înclină mai puternică,
Dar nu se întoarce în zadar
Al nostru arc, acolo de unde vine,.
Spre sus sau jos! Domnește-n noaptea sfântă,
Unde muta natură gândește la zile în devenire,
Domnește cel mai strâmb Orcul,
Nici o dreaptă, nici un drept?.
Asta am aflat. Căci niciodată, ca muritorii meșteri,
Voi celeștii, voi a tot susținătorii,
pe care vă știam, cu prudență
M-ați condus pe calea dreaptă.
Omul scrutează totul, spun celeștii,
Căci el, bine hrănit, mulțumește de învățătură
Și înțelege libertatea,
Să meargă oriunde dorește.
Sensul versurilor
Piesa explorează lupta omului cu destinul și suferința, căutând libertatea și înțelegerea în mijlocul greutăților. Se reflectă asupra rolului divinității în ghidarea omului și asupra capacității umane de a alege propriul drum.