Eram la un moment dat, foarte bătrân.
Furam umbrele de la cine vedeam și eu că are și pălărie și umbrelă
și le vindeam în fața la Urlătoarea, că nu mai puteam de sete.
Se întâmplau destul de multe lucruri ciudate: femeile voiau să voteze
și ce dacă? bărbații voiau să placă… și mai repede
și cerul avea atunci ambiguitatea politeismului
ridicam privirea și mă dureau șalele
că mi se citeau în ochi toate răspunsurile pe care le aveam fără să le fi dorit.
și acoperișul avea găuri, dar și umbrelele.
când teama de a ieși din casă creștea rădăcini în oameni
și podurile dintre ei și ei înșiși se surpau
și mirosea a ploaie fără să plouă.
toate chestiile nu mai erau chestii, erau simboluri
și peste tot scria „privește cerul…”
și mie asta mi se părea o imensă pierdere de timp…
probabil.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de alienare și deziluzie într-o lume în care valorile s-au pierdut și oamenii sunt copleșiți de teamă și indiferență. Protagonistul resimte inutilitatea și absurditatea existenței, preferând să ignore semnele și simbolurile din jur.