Folk – Vântul

Îmi apune zâmbetul pe buzele tale
De când te-aștept, iubita mea, să vii
Și ochiul stâng ți-l dărui ca pe o floare
Cu ochiul drept ca să te pot privi.

Refren: Vântul e vânt între cer și pământ
Ce-aduce amintiri, îmi par ca doi copii plângând
Vântul e vânt și dragostea e-n noi
Ce vânt ne bate pe-amândoi.

De umeri mă cuprinde înserarea
De vise mă cuprinde chipul tău
Și mă așteaptă-n zare muntele și marea
Iar eu te-aștept pe tine, visul meu.

Te răsfiri răzleață, tu, antică lumină
Ca și exodul vechilor evrei
Și-aș vrea ca veșnicia ta să țină
cât veșnicia ce-i hrănea pe zei.

Sensul versurilor

Piesa exprimă dorința și așteptarea iubirii, folosind metafore ale naturii precum vântul, marea și muntele. Versurile evocă un sentiment de nostalgie și melancolie, comparând iubirea cu o lumină antică și eternă.

Lasă un comentariu