Când frunze se aștern covor peste pământ
Când șoapte de izvoare se pierd în adieri de vânt
Când munții se înalță cu crestele în nori
Când brazii se trezesc pe cărări de dor.
Refren: Ne e dor de munți
Ne e dor de cărări
Ne e dor de cabană
Când soarele răsare
Când freamătă pădurea
Când visele-n zori se destramă.
Când trenurile duc în cele patru zări
Când gândurile toate zboară-n depărtări
Când gările ne-așteaptă să revenim mereu
Când pentru noi au doar un singur traseu.
Când așteptăm fiorii la clipa întâlnirii
Când ne-ntâlnim suntem în culmea fericirii
Când parcă timpul s-a oprit, iar ceasul stă pe loc
Când trenul merge-ncet, parcă ar fi un melc
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de dor față de natură, în special față de munți și experiențele asociate cu călătoriile și cabanele. Evocă amintiri plăcute și sentimentul de fericire regăsit în mijlocul naturii.