I.
Atât de rar vedem în jur ochi strălucind curat,
Acum când totul e să iei, să n-ai nimic de dat.
În tot mai greu lovești s-aduni averi fără egal,
Cum să mai credem în povești?
Când totu-i pe cântar!.
II.
Ce vilă ai? Ce bani produci? E tot ce ne-a rămas!
Privești în urmă să-nțelegi, să știi care-a fost primu’ pas.
Ochii ei mari râdeau plângând, ce bine-ți amintești,
Dar nu mai știi de ce-ai plecat, nu știiiiiiii de ce te ferești.
III.
Tot alergând după averi ne rătăcim de tot,
Pustii, prea singuri și străini de noi, ne învârtim în loc.
Renunți mereu, te-ascunzi mereu de tot ce-ai vrea să fii,
Curând ajungem oameni mari, fără a fi fost copii x5.
IV.
În care vis te-ai rătăcit? Care dorință ți s-a împlinit?
Tot alergând după averi ne rătăcim de tot,
Pustii, prea singuri și străini de noi, ne învârtim în loc.
Te-ntrebi mereu unde-ai greșit pe drumul ce-ai ales
Și-ajungi bătrân și vezi plângând că n-ai avut vreun sens.
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre goana după averi și cum aceasta ne poate face să ne pierdem pe noi înșine și să ajungem la bătrânețe cu regrete. Subliniază importanța de a nu uita de valorile umane și de a trăi o viață cu sens.