Florica Duma – M-O Mânat Maica La Vie

M-o mânat maica la vie
După struguri și gutuie,
Eu m-am dus pe vie-n jos,
Mă-ntâlnii c-un om frumos.
Seara m-am întors acasă
Și maica m-o-nchis în casă,
Că vecina m-o pârât
C-am șezut cu badea mult.
Badea fluiera-n grădină,
Eu nu pot mânca de cină,
Badea fluieră cu drag,
Eu ies cu cinuța-n prag.
Lasă-mă măicuță-n pace
Să iubesc pe cine-mi place,
De mi-o fi bine ori rău
Eu oi trăi, maică, cu el.

Sensul versurilor

O tânără este trimisă la vie, unde se întâlnește cu un băiat. Mama ei o închide în casă din cauza bârfelor, dar fata își apără dragostea și hotărăște să trăiască cu cel pe care îl iubește, indiferent de consecințe.

Polizorul de Strofe
Versuri corectate și adăugate de: Polizorul de Strofe

Lasă un comentariu