De-aici până la Tinca
Bătut-o piatra frunza,
N-are cucul ce mânca
Nici unde se alina.
De-a mânca muguri de fag
Și-a cânta lumii cu drag,
Și-a bea apă din izvor,
Și-a cânta lumii cu dor.
Trage, cuce, și ghicește
Codrul de ce-mbătrânește,
Voinic de ce-ncărunțește,
Din tânăr îmbătrânește.
Codrii de vânturi și ploi,
Omul de dor și nevoi,
Codrii de vremuri mai grele,
Omul de doruri și jele.
– Ieși, bade, seara pe luncă
Să auzi cucul de-ți cântă.
– De-a cânta pe-o creangă verde
Mai trage, mândră, nădejde.
– De-a cânta pe lemn uscat
Eu, bădiță, te-am lăsat.
Sensul versurilor
Cântecul descrie o stare de melancolie și tristețe, folosind imagini din natură pentru a ilustra sentimente de dor și îmbătrânire. Dialogul final sugerează o despărțire dureroasă, marcată de pierderea speranței.