Vai de omul ce iubește,
Nici nu moare, nici trăiește,
Numai lumea necăjește.
Rea podoabă-i dragostea,
Cine n-o știe purta
O simte ca și piatra.
Rele-s, maică, frigurile,
Dar mai rele-s dorurile,
Nu-ți ajută leacurile.
Duce-m-oi și-oi înturna
De m-o dori cineva,
Bădița, țucu-i gura!
Sensul versurilor
Cântecul exprimă suferința și chinul asociate cu dragostea. Persoana care iubește este într-o stare de incertitudine, nici moartă, nici vie, și simte durerea dragostei ca pe o piatră grea. Exprimă dorința de a pleca și de a se întoarce doar dacă va fi dorită.