Aș vrea să fiu ploaie pe tâmplele tale
Să-ți mângâi obrazul cu degetele
Aș vrea să fiu iarba ce-ți iese în cale
În noaptea în care-ai să pleci.
Și ziua de mâine, intoarn-o din nou
Să mor încă-odată, de se poate
Doar vorbele tale, amarnic ecou
Doar vorbele tale să-mi fie tăcere în toate.
Aș vrea să fiu frunze aprinse-n scântei
Să-nchipui în aer desene bizare
Și praful sublim al pașilor tăi.
Aș vrea să fiu toamna ce moare.
Și ziua de mâine, intoarn-o din nou
Să mor încă-odată, de se poate
Doar vorbele tale, amarnic ecou
Doar vorbele tale să-mi fie tăcere în toate.
Zăpadă și vifor, cumva de-am să fiu
Voi sta să privesc chipul tău printre geamuri
Când pomii își-ntind trupul lor arămiu
Aș vrea să fiu un ram între ramuri
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința profundă de a fi alături de persoana iubită, chiar și sub diferite forme ale naturii. Vorbele persoanei dragi au un ecou puternic, transformându-se într-o tăcere omniprezentă.