Acasă, la mătuși, se înnoiește casa
c-o sală nouă: de-ar vrea să vină morții
să ne vadă,
n-ar ști pe unde să mai intre.
În casă bătrânească,
bunicii-s praf de busuioc,
de vară peste vară, straturi-straturi –
lipeală nouă peste lutul vechi:
mirosul pâinii, fructe, soare
și bălării care închid potecile.
Trecuții pași, sub ele.
Cinăm la masa
cinelor:
și unchiul seamănă cu tată mare,
bătrânele mătuși bâjbâie după linguri
ca bunica. (Noi înșine silim
întru asemănare)
O, chipuri sfinte, subțiate să încapă
în cearcăne, în nimburi.
Mâinile întâlnesc în aer alte mâini.
Se lasă pe obraji, în poala
țarinei se împacă.
Sensul versurilor
Piesa evocă amintiri nostalgice despre copilărie și legăturile de familie. Casa bunicilor devine un simbol al trecutului, al tradițiilor și al conexiunii cu cei dragi, chiar și cu cei care nu mai sunt.