Străină în casa neînțelesului,
nu-l înțeleg.
Sunt prea copilă
între șotroane și șpagate
pentru a mi se da în vileag
și e blestemul meu orb
când râd cu gura până la urechi
cu gândul la prăjitura lui delicioasă.
Nu mă lasă bătrâna mea nerăbdare
să citesc neînțelesuri,
nu vrea să-mi dea măsura lor tinerească,
forța desprinderii de iluzia
tomnaticei mele copilării.
Mi-e clar.
Mă bucură neînțelesul.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentul de a fi străin și neînțeles, văzut prin ochii unei copilă. Naratorul se bucură paradoxal de această neînțelegere, preferând inocența copilăriei în locul maturizării.