Mi s-a părut c-aud plânset pe stradă,
Am dat fuga să văd ce s-a-ntâmplat,
Un vrăbioi parcă sărea la sfadă
Cu vrăbiuța ce nu s-a mai mișcat.
C-a fost lovită sau e vrerea sorții,
Perechea lui zăcea fără suflare,
El nu ceda deloc în fața morții,
O tot striga plângând fără-ncetare.
Treceau pe lângă ei părinți, copii,
Se retrăgeau pe seară către case,
Dar vrăbioiul nici nu se clinti,
Nu se-ndura perechea lui s-o lase.
O noapte-ntreagă a vegheat sărmanul,
Pe vrăbiuță strigând-o ne-ncetat,
Nu s-a temut că va veni motanul,
Nu s-a temut că va fi sfâșiat.
Sensul versurilor
Piesa descrie durerea unui vrăbioi care își pierde perechea. Acesta veghează trupul neînsuflețit al vrăbiuței, ignorând pericolele și refuzând să o abandoneze, demonstrând un devotament profund.