Trece dorul prin grădină
Se ferește de lumină
Și calcă tot binișor
Parcă-i șarpe mușcător.
Neică, inimioara mea
E floare de viorea,
Când o bate vântu-n față
Umple câmpul de dulceață.
Numai tu nu știi ce-i floarea,
Parcă ți-e de spini cărarea,
Te prefaci că nu mă vezi,
Dar ți-e teamă că mă pierzi.
Cât e luna de frumoasă
Într-o noapte-ntunecoasă
Așa-i și dragostea mea
Lângă gura lumii rea,
Lasă lumea să vorbească
Dor cu dor să se-ntâlnească.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul și dragostea ascunsă, comparând sentimentele cu elemente ale naturii. Vorbește despre teama de a-și arăta sentimentele și despre importanța de a lăsa dragostea să se manifeste în ciuda opiniilor celorlalți.