Spune, spune, pui de corb,
Peste Argeș e vreun pod
Ca să pot trece și eu
Argeșul în satul meu?
C-a plouat trei zile-ntruna
Și-a venit prea mare gârla
Și n-am pe unde să trec,
Mi-e frică să nu mă-nec.
Argeșe, bine-i de tine
Că n-ai necazuri pe lume,
N-ai nici dor, nici dragoste,
Ți-urmezi cu drag apele,
Numai eu am un dor greu
Știe doar sufletul meu
Și nu-l pot stinge ușor
Nici cu apă din izvor,
Nici cu apă din fântână,
Decât la o săptămână.
Când ieșeam seara pe vale
Îi ieșeam lui neica-n cale
Cu șorțulețul la brâu
Și cu căluțul de frâu,
Neica-n brațe mă strângea,
Ah, ce viață mai era,
El mă strângea de mijloc
Și mă săruta cu foc,
Cucul cu drag ne cânta,
Of, ce viață mai era!
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul profund al unei fete pentru iubitul ei și amintirile frumoase ale unei vieți simple, dar pline de afecțiune, într-un cadru natural idilic. Râul Argeș devine un martor al sentimentelor ei, în timp ce natura amplifică starea de melancolie și dor.
