Frunzuliță mărăcine,
– Spune, măiculiță, spune
De mai am noroc pe lume,
De mai am noroc pe lume, mama mea!
– Eu ți-am spus și ți-oi mai spune
Că tu n-ai noroc pe lume,
Norocul ce l-ai avut
Singură ți l-ai pierdut, fata mea,
Ai trecut pe lângă-o baltă
Ți-a căzut norocu-n apă, fata mea!.
– Nu știu dacă l-am avut
Ori peștii mi l-au băut,
Când am fost de măritat
M-a cerut băiat din sat, lume, vai,
Dar măicuța nu m-a dat,
Dar măicuța nu m-a dat, lume, vai,
Și-a venit altul din lume
Și m-a dat pe două glume,
Nevăzut, necunoscut,
Ăsta mamii i-a plăcut, lume, vai.
După două luni de zile
Venii mama pe la mine
Și mă-ntreabă de la poartă
Dacă-i bine măritată, lume, vai,
De frică și de rușine
Spun mamei că-i foarte bine.
– Fata mamii, dacă-i bine,
Unde-i carnea de pe tine, fata mea?
– Carnea și oscioarele
Le-au mâncat dușmancele, lume, vai,
Dușmancele satului,
Mândrele bărbatului, lume, vai!
Sensul versurilor
O fată își plânge soarta nemiloasă, fiind măritată împotriva voinței sale. Ea relatează mamei sale despre suferința îndurată, ascunzând adevărul inițial, dar dezvăluind în final chinul prin care trece.