Pădure, pădure verde,
În tine lumea se pierde,
L-aș lua și eu pe neica
Să ni se piardă urma,
Să ne-ascunză frunza ta,
Ea ne știe patima,
Neicuța să mă iubească,
Doar cu fragi să mă hrănească.
Pe sub toate frunzele
Eu să-ngân mierlițele,
Inima să-mi răcoresc,
Ție să mă spovedesc
Sub stejarul ăl umbros,
Pe sub ulmul ăl stufos
Ori la fagii depărtați,
Brazi în stâncă ridicați.
Să ne tâmplărim o casă
Mititică și frumoasă
Mai la vale la izvor
Lângă teiul verișor,
Că ne-a fost dăruitor
Și la vreme și la zor,
Și la vreme și la zor,
Ne-a umplut viața de dor.
C-am rugat Cerul trei ani
Să ne scape de dușmani
Că de când noi ne-am plăcut
Dușmanii ne-au îngrădit
Tot cu pari și cu nuiele,
Numai vorbe d-alea grele,
Dar-ar Dumnezeu un vânt
Să dea gardul la pământ,
Și să văz dușmancele
Cum își mușcă buzele
Și-adună nuielele
Și-și măsoară zilele.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorința de a se refugia în natură alături de persoana iubită, departe de griji și de dușmani. Natura este văzută ca un loc protector și dăruitor, unde dragostea poate înflori liber.