Frunzuliță rug întins,
Mă culcai în drum-nadins!
Mă culcai în drum-nadins,
Să-l visez pe neica-n vis!
Dormii de mă săturai,
Și pe neica nu-l visai!
Fir’-ar ceasul-afurisit
Când plecai după iubit!
Și dormii pan’ la prânjor,
Și nu mai putui de dor!
Și-așteptai pan’ la chindie,
Dar neica nu vru să vie!
Fir’-ar ceasul-afurisit
Când plecai după iubit!
Că iubitu’ e din veci
Cum îl faci, așa-l petreci!
Frunzuliță, fir lalea,
Neicuță, dragostea mea,
Dac-aș ști c-ai fi al meu,
Aș da al din urma leu!
Și ți-aș lua șaretă nouă,
Să tăiem satul în două!
Și să trecem cot la cot,
Să se mire satul tot!
Să ne-alegem loc de casă,
Unde-o fi pădurea deasă!
Nu ne plouă, nu ne ninge,
Dragostea nu se mai stinge!
Sensul versurilor
O tânără așteaptă cu dor venirea iubitului, dar acesta nu mai apare. Versurile exprimă dezamăgirea și dorința de a construi un viitor împreună, într-un loc ferit de griji.