Frunzuliță magheran,
Hai, neică, prin Teleorman,
Hai, neică, prin Teleorman,
Pe la ulmii lui Pârlan
Să cătăm iarbă de-un car
Și umbră la doi tufani,
Până calu-ar paște iarbă
Să uităm, neică, de treabă.
Până calu-ar paște fân
Să uităm, neică, de drum,
Că dragostile sunt multe
Și mai mari, și mai mărunte,
Ori’-n care vei cădea
Toate-ți seacă inima,
Dragostea trece prin apă
Nu-i e teamă că se-neacă.
Urâtul trece pe sec
Și strigă: „Mă-nec, mă-nec!”,
Frunzuliță, bob năut,
Neiculiță, te-am iubit
Că veneai pe-un cal bălan
Din Vlașca pe Teleorman,
Legai calul de tufiță
Și veneai să-mi dai guriță.
Sensul versurilor
Cântecul evocă o poveste de dragoste petrecută în Teleorman, într-un cadru natural idilic. Versurile exprimă dorința de a uita de griji și de a se bucura de moment alături de persoana iubită, amintindu-și de întâlnirile romantice.