Dragul dadii, pui răzleț,
Treci pe drum ca un drumeț,
Și tot treci și nu cutezi
Să mai intri să mă vezi,
Ori mă crezi moartă-ntre vii
Pe la mine de nu vii,
Cu ce rău te-am amărât
De-așa tare m-ai urât?.
Dragul meu, de ce suspini
Când privești peste grădini,
Nu mai sta și tot ofta
Și în gând nu mă mustra
Că atunci te voi uita
Când nu s-or mai arăta
Lângă mare râurile,
Lângă drum pustiurile.
Vei avea de suspinat
Când vei ști că te-am uitat
Și-atunci vântul o să bată
Prin frunza de tei uscată
Și frângându-i ramurile
Să lovească geamurile,
Fluturând-o, risipind-o
De ți s-o urî privind-o.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul și reproșul unei persoane către cineva drag care nu o mai vizitează. Vorbitorul se simte uitat și amenință cu uitarea la rândul său, anticipând regretul celuilalt.