Degeaba mă mai duc acasă,
Mi-e inima friptă, arsă,
Sufletul mi-e ca pământul
Tot la tine-mi este gândul.
Când mă scol noaptea din somn
Și văd așternutul gol,
Nu-ți văd pălăria-n cui,
N-am o vorbă cui să-i spui.
Mă duc să mă culc în flori
Să le spun durerea lor,
Mă duc să plâng prin livadă
Nimenea să nu mă vadă,
Mă duc să plâng prin câmpie
Nimenea să nu mă știe.
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea și singurătatea cuiva care a pierdut pe cineva drag. Persoana se simte pierdută și nu găsește alinare nicăieri, căutând refugiu în natură pentru a-și exprima suferința.