Cucule cu pana sură,
Am vorbit gură la gură
C-ai să cânți, lumea să știe
Care al cui o să fie
Și din cântul tău să-mi dai
Barim zece ani de trai,
Barim zece ani de trai,
Lui neicuța din vecini
Nici mai mulți, nici mai puțini,
Nici mai mulți, nici mai puțini.
Dacă n-ai să cânți așa
Clonțul ți l-oi fărâma,
Limba-n gură ți-oi strica
Și n-oi mai putea cânta,
Să vii la noi în făgui
Unde crapă frunza-ntâi
Cu glasul să mă mângâi,
Să-mi dezlegi inimioara
De dragostea strânsă-n ea
Că nu o mai pot purta.
Că de-ai fi, cuce, voinic
Mi te-aș îmbrăca-n ilic,
În cămăși de borangic
Să nu-ți fie iarna frig,
Cu miros de iasomie
Cum se poartă-n feciorie,
Toată lumea să te știe,
Dar tu ești o păsărea,
Păsărea sălbăticea
Și nu știi ce-i dragostea.
Sensul versurilor
O persoană își varsă dorul și speranțele către un cuc, cerându-i să cânte despre dragoste și să-i aducă alinare. Exprimă o dragoste profundă și o dorință de a fi mângâiată de cântecul păsării.