Frunzuliță mărcine,
Ce-o avea lumea cu mine?
Neiculiță, nu fac nicio stricăciune,
Neiculiță, numai dragoste pe lume!
Iubește, neică, iubește!
Că vremea se vremuiește,
Neiculiță, tinerețea-mbătrânește,
Neiculiță, și dragostea se oprește!
Și iar verde foi de viță,
Veneam seara pe uliță,
Neiculiță, cu struguri negri-n basma,
Neiculiță, cu obrajii ca para!
Azi poteca n-o mai știi,
Pe sub salcii nu mai vii,
Neiculiță, eu nu-mi găsesc alinare,
Neiculiță, ca apa când vine mare!
Neiculiță, vino, neică, vino-n grabă!
Neiculiță, c-a dat muguru’ la iarbă!
Sensul versurilor
Cântecul exprimă o nostalgie profundă pentru o iubire trecută și vremurile tinereții. Naratorul se întreabă de ce lumea s-a schimbat și deplânge pierderea conexiunii cu persoana iubită și cu locurile dragi din trecut.