Cât ești, cucule, de mic
Tot atât ești de calic
Îmi cânți pân’ la Sânziene
Și îți bagi clonțul în pene,
Eu n-am glas să gugulesc,
Nici din frunză nu plesnesc
Dorul să-mi mai potolesc,
Spune-mi cum să viețuiesc?!
Cântă, cucule, mai mult
Că ți-oi da un ban de-argint
Și ți l-oi lega la gât
Să nu uiți că te-am plătit,
Pitulicea, vai de ea,
Are cuibu-ntr-o nuia
Vine vântul și i-l ia,
Cum să mai poată cânta?!
Și se mută-ntr-un măr dulce
Șarpele vrea s-o mănânce,
Zboară să atingă norii,
Șarpele-i ia puișorii,
Cum m-a luat pe mine dorul
Că nu vine puișorul,
De dorul lui m-am uscat
Ca uluca de la gard,
Dragostile cele mari
Cresc în drum parcă-s lăstari.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de dor și melancolie, folosind imagini din natură pentru a ilustra fragilitatea vieții și lupta pentru supraviețuire. Cântecul explorează teme precum pierderea, speranța și ciclicitatea vieții, reflectând asupra condiției umane prin intermediul metaforelor naturale.