Busuioc cu floarea-n rouă,
De-aș putea da viața-n două
Să opresc tinerețea,
Să gonesc bătrânețea
Să rămân tânără-n lume
Cum e cetina-n pădure
Și luna când nu apune.
Mulți ar vrea ca să mă știe
Ca frunza de toamnă-n vie,
Să am casa cucului
Și odihna vântului,
Din zori și până noaptea
Să plâng de inimă rea
Până când n-oi mai putea.
Omului fără dușmani
Nu-i face viața doi bani,
Las’ să-mi trăiască dușmanii
Și eu să le număr anii,
Să mă vorbească urât,
Eu să trăiesc să le cânt
Să știu că sunt pe pământ.
Firicel de busuioc,
Îmi dai zilelor noroc,
Cum ai și tu sămâncioare
Am și eu dragoste mare,
Îmi este dragă lumea,
Cântecul, tinerețea,
Omul bun și dragostea.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorința de a păstra tinerețea și frumusețea, comparându-se cu elemente ale naturii. Vorbește despre importanța dragostei și a cântecului în viață, dar și despre acceptarea greutăților și a dușmanilor ca parte a existenței.