N-avu Bijan să mai spună nici o vorbă; el ieși
de sub umbra celui chipreș și pe jos se îndreptă,
plin de doruri către cortul tinerei ce-avea în sân
doar o gingașă simțire. Ridică perdeaua și-n cort
când pătrunse fu asemeni chipreșului mlădios,
strâns în cingătoare de-aur. Manije se năpusti,
și în brațe mi-l cuprinse, cingătoarea lui de șah
de pe mijloc i-o desprinse, și îi puse întrebări
despre drumeția-i lungă, despre-ntreg alaiul său,
și despre vitejii care l-ajutară-n bătălii
și adause: „Cum, oare, tinere cu chip ceresc,
ai putut cu buzduganul ghintuit să-ți obosești
trupul tău atât de mândru, -atât de gingaș și-avântat?”
Tălpile-i spălă cu apă roșie de trandafiri
și cu mosc; apăi în grabă de mâncare-i pregăti,
masă mare îi întinse, și bucate fel-de-fel
din tot soiul și atâtea câte nu-ți închipuiești.
Și chemă și muzicanții-n sala marelui ospăț,
vin se-aduse, și străinii fură alungați din cort.
Sclavele-n picioare toate, le cântară mângâind
strune dulci de alăute și de harfe, și ison
glasurile lor ținură; câmpul gol se-acoperi
de covoare din brocarturi cum ai coada de păun;
pânza cortului cu galbeni semănară din belșug,
de-o făcură cum e pielea leopardului pestriț,
și-avu cortu-ngrăditură doar din mosc și chihlimbar,
cusături în fire de-aur și rubine. Vinul vechi
revărsat în largi pocale de cleștar, îi dărui
vlagă-n vine ăstui tânăr feciorul lui Guiv.
Și-astfel mi se-nveseliră vreo trei zile și trei nopți,
până când de băutură și de somn căzu Bijan.
Cronica Șahilor
Sensul versurilor
Bijan ajunge la cortul lui Manije, unde este primit cu ospitalitate și dragoste. Ei petrec trei zile și trei nopți împreună, bucurându-se de compania reciprocă până când Bijan adoarme.