Versuri.pro

Daniel Vişan-Dimitriu – Colivia Temerilor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Nu poți să-nchizi un gând în colivie
De griji ori temeri care te apasă;
Ea, pentru el, nu poate fi o casă,
Doar închisoare poate să îi fie.
Cât ar fi colivia de aleasă,
Un vânt, în ea, nu ar putea să ție
Când el nu vrea zăbrelele să știe
Că-s gelozii ce-l țin ca într-o plasă.
Nici fluturii albaștri n-ai a ține
Închiși în colivii, cu îngrijire,
Căci ei vor libertății să se-nchine.
În colivii, apare-o otrăvire
De gând ori vânt, de flutur ori de mine,
Când nu vreau altceva decât iubire.

Daniel Vişan-Dimitriu – Lui Argo

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Ai fost cuminte? Ai lătrat la hoți?
M-ai așteptat atâtea ore, singur;
Ți-a fost și sete? Uite, suntem toți!
Hai, facem o plimbare după fete?
Da, știu, ți-e greu acum, dar îți vorbesc
Așa cum ți-a plăcut o viață-ntreagă;
Ce-s astea? Lacrimi? Nu pot să le-opresc,
Iar timpul n-ar putea să mi le șteargă.
Te doare, știu, că nu mai poți să mergi,
Ridici privirea-ți blândă către mine,
Te văd cum doar în visuri mai alergi;
Curaj, mai stai! Eu sunt aici, cu tine.

Daniel Vişan-Dimitriu – Armonii Stinghere

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

A-nceput, de-o vreme,
Iarba să răsară
Peste-nsingurarea clipelor boeme
Din adâncu-n care totul va să piară.
Şi se-nalţă-n lume
Mlădioasă, oarbă
Care s-ar întinde cerul să-l sugrume
Cu întunecatul răsărit de iarbă.
Îşi înfige spice
Într-un zbor de fluturi
Care sângerează-n ropotul de bice
Stropi de buze arse-n roiuri de săruturi.
Rădăcina ierbii
Sapă, sapă, sapă
Ca în sânii toamnei, prin pădure, cerbii
Când împlântă coarne-n ochiul ce-i adapă.
Şuieră prin clipe
Armonii stinghere
Care-ncearcă, noaptea, zorii să-nfiripe
Şi-n adânc să-nchidă iarba ce nu piere.

Daniel Vişan-Dimitriu – Jocul Pasiunii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Lumina lui crea un joc de umbre
cu un efect ades hipnotizant,
purtându-te prin nori sau hăuri sumbre
în timpul vostru scurt și delirant.
Lumina ta se ascundea în umbră
și reflectai doar străluciri din jur,
acoperind alcătuirea sumbră
a unui suflet, parcă, imatur.
Cu vântul ce adie peste ape,
vin amintiri și-ai vrea să fi uitat
tot ce ți-a scurs izvorul de sub pleoape
când, dintre voi, iubirea a plecat.
Privești spre strălucire, frumusețe,
cu-aceeași sete care te-a atras
în jocul pasiunii îndrăznețe,
vremelnic încheiat prin “Bun rămas!”.
Te fascinează jocul de lumină
și uiți, din nou, de umbre și abis,
ți-o amintești și-ai vrea să mai revină
iubirea ce-a plecat în lumi de vis.
Daniel Vișan-Dimitriu
(22 oct. 2015, Vol.”Chipul iubirii”)

Daniel Vişan-Dimitriu – Gânditor și Scăldat în Apus

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Străbăteam o cărare a vastei câmpii
Cu privirea spre nori și-ascultând ciocârlii
Risipite-n văzduh, provocându-mi fiori
Și, în pași, rătăcirea prin câmpul cu flori.
Întrebam, când și când, nori, și păsări, și maci,
Din priviri ce-mi erau pentru gânduri tălmaci:
– Vreți să-mi spuneți, vă rog, pe aici a trecut
Fericirea, căci eu doar la voi am văzut
Bucuria de-a fi ocolită de vânt,
Neluată de ploi și-ngropată-n pământ?.
– Ce vrei tu, noi nu știm, dar întreabă-n păduri,
La izvoare-apărate de vrejuri de muri,
În poiana călcată de iele sau.. nu! –
Mergi în pace cu tine și-ntreabă-te tu!.
Am intrat în păduri, m-am oprit la copaci,
Iar privirea mi-a fost pentru gânduri tălmaci:
– Vreți să-mi spuneți, vă rog, pe aici a trecut
Bunătatea din om? Eu, aici, am văzut
Bucuria din frunze-adiate de vânt,
Și lumini strălucind între voi și pământ.
– Ce întrebi, noi nu știm, dar pe munte, mai sus,
Vei găsi, gânditor și scăldat în apus,
Un monah ce-ar putea să te-ndrume.. sau nu!
Mergi în pace cu tine și-ntreabă-te tu!.
L-am găsit pe o stâncă. Știa. Înțelept,
Mi-a răspuns: „Ce vrei tu, îți pulsează-n piept”.

Daniel Vişan-Dimitriu – Cântec Pe Struna Frunzei Ruginite

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Într-o zi când Toamna se-alinta-n oglindă,
Mi-am trimis privirea chipul să i-l prindă
În strânsori de raze-nchipuind o plasă
Trasă-adânc în suflet, să îi fie casă
Și să-ncerce-acolo focul să aprindă
Cât să-mi pară viața, iar, misterioasă.
Gândurile-mi, toate, au înconjurat-o
Murmurând întruna: “Vrei mireasă, iat-o! ”
Nu-mi păsa de verde, nici de primăvară,
Nu voiam nici vara să mă-ncingă, iară;
Eu, cu Toamna-n suflet, viața am luat-o
Ca pe-o alta nouă, auxiliară.
Și-mi cântam pe struna frunzei ruginite,
Îmi scriam iubirea-n foi îngălbenite,
Norilor de ploaie le făceam în ciudă
Și-i goneam cu vântul, doar să nu audă
Vaierul din roze care mor. Și, uite:
Cine-a zis că viața e, în toamnă, crudă?.
Daniel Vișan-Dimitriu
(27 oct. 2021, Vol. “Aripi de azur”)

Daniel Vişan-Dimitriu – Mugur de Lumină

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

De-aș fi o rază care se strecoară
În liniștea pădurii, mi-aș dori
Un mugur să ating întâia oară
Și-n el s-aprind voința de-a trăi.

Să fie gazdă el, luminii mele,
Să mă îmbrace-n verdele opal
Pe care l-am văzut lucind în stele
Și-mi pare învelișul ideal.

Aș fi, în frunza care se va naște,
Puterea vieții-adusă din neant,
Aidoma luminii dintr-un Paște
Ori din credința unui vechi atlant.

În zilele toride ale verii,
Aș fi, în nemișcarea ei, un dans
Ce-i va reda speranța adierii
În viața pân-la ultimul balans.

Iar de va fi aceasta de-ndurare,
De fericire până la sfârșit,
I-aș cere, desprinzându-mă, iertare
Când va cădea, cu ea că n-am murit.

Daniel Vișan-Dimitriu
(17 apr. 2020, Vol. “Cântecul visurilor”)

Daniel Vişan-Dimitriu – Cioburi de Lacrimi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Dansez în spațiul dintre două lumi
pe ritmul cunoscut din noaptea-n care
te-am strâns în brațe cu înflăcărare,
în pași ce-ai început să mi-i îndrumi.
I-ai îndreptat, ușor, spre ritmuri noi,
spre un înalt ce nu mai atinsesem,
în lumi pe care nu le-nțelesesem
nici chiar atunci, călcându-le în doi.
Erai strălucitoare ca o stea
pe care o urmam cu bucurie
în noaptea-ceea care-a fost să fie
cea mai frumoasă noapte-a mea și-a ta.
Te-am sărutat și te-am iubit atunci
și-n timpul care ne-a gonit din urmă
spre locuri unde visele se curmă,
în viața-n care suntem sub porunci.
Ai vrut să-mi intri-n suflet, te-am lăsat
și mi-ai pătruns în inima-mi nebună,
căci te-am dorit cu mine, împreună,
c-un sentiment de pace, adorat.
Mă-nvârt prin sala goală și visez,
în sunete de lacrimi sparte-n dale,
că sunt și eu în visurile tale,
și mă privești cum, singur, mai dansez.

Daniel Vişan-Dimitriu – Cuvintele Eternului Cărăbier – Glosă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Când mi-am chemat cuvintele-napoi,
Era o zi ca toate celelalte
Rostogolită-n timp ca un șuvoi
Ce, uneori, mai pare să tresalte,
Împrăștiindu-se în veșnicie
Cu străluciri de stele ce nu pier;
Mă fascinează o călătorie
Spre lumi ascunse dincolo de cer.
Și, totuși, ziua-ceea mi-a rămas
Întipărită-n gândul de tăcere
Închis acolo-n locul de popas
Al amintirii ce, treptat, îmi piere
Ca fumul, ascultând chemări din zarea
Spre care altădată, amândoi,
Ne îndreptam privirea, nu mirarea,
Când mi-am chemat cuvintele-napoi.
Nu știu ce zi era: cu nori, senină..
Din gânduri și cuvinte-a dispărut
Deși, din ea, mai simt un gust de vină
Și-n suflet un abis de netrecut;
Iar zborul meu.. de-atunci, de cer, mă tem,
Dar urc, desculț, pe culmile înalte,
Cu gândul că și ziua de blestem,
Era o zi ca toate celelalte.
Cuvintele mi-au revenit, stinghere,
Nefericite-n strălucirea lor,
Simțindu-se comete în cădere
Din cerul, singur el, nemuritor.
Au încercat tăcerea să-mi răpună,
Să umple tot abisul dintre noi
C-o mare de cuvinte, în furtună,
Rostogolită-n timp ca un șuvoi.
N-au reușit! Cuvintele acele
Aveau înscrise-n ele alt destin
Născut demult, în visurile mele,
Dar care lor le e, acum, străin.
Porneau la drum din sinea mea, flămândă,
C-un singur scop: în alta să exalte
O inimă arzândă, fremătândă
Ce, uneori, mai pare să tresalte,.
Cuvintele? – purtau hlamida care
În urma ei, lăsa un zvon de dor,
Lumina de suspin vindecătoare
Și-mbrățișări de aripi într-un zbor;
Aveau culori de flori de curcubeu
Din stelele ce și-au dorit să fie
Lumini pe cerul tău, pe cerul meu,
Împrăștiindu-se în veșnicie.
Eu le-am chemat, iar ele-au revenit,
Cu tot ce-ar fi-nsemnat, cu tot ce-aveau
Și-ar fi purtat cu ele-n infinit
Spre suflete ce-n aștri murmurau.
S-au reîntors cu muzica din stele,
Și cu o parte-a viselor din cer
A îngerilor ce zburau prin ele
Cu străluciri de stele ce nu pier;.
Erau aceleași, dar acum păreau
Strălucitoare ca-ntr-o epopee
În care, pe măsură ce treceau,
Primeau o netezime marmoree.
Le-am adunat pe toate, instinctiv
Și, pentru tot ce-a fost și va să fie,
Cuvintele mi-au devenit motiv:
Mă fascinează o călătorie.
Voi merge unde ele toate-au fost
Și voi cânta cu îngerii-mpreună,
Iar dacă voi găsi un adăpost
În stele care nu vor să apună,
Voi duce-acolo-aducerile-aminte
Și voi pluti, etern cărăbier,
Pe marea lacrimilor de cuvinte
Spre lumi ascunse dincolo de cer.
Spre lumi ascunse dincolo de cer,
Mă fascinează o călătorie
Cu străluciri de stele ce nu pier
Împrăștiindu-se în veșnicie
Ce, uneori, mai pare să tresalte,
Rostogolită-n timp ca un șuvoi..
Era o zi ca toate celelalte
Când mi-am chemat cuvintele-napoi.
Daniel Vișan-Dimitriu
(Din vol.”Cântecul visurilor”)

Daniel Vişan-Dimitriu – Ochii Tăi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Se odihneau pe-o pajiște-nflorită
Și-i sorbeau culoarea, ochii tăi,
În primăvara-n care, fericită,
Mă însoțeai pe ale vieții căi.
Îți devenea privirea o visare
Ce cuprindea tărâmul meu de vis
În care îmi doream cu-nfrigurare
Să fii ce-n cartea vieții mi s-a scris.
Și-ai fost, și mi-ai rămas, cu ochii-aceia
Și cu mireasma florilor de mai,
Iubirea nesfârșită și femeia
Ce-mi însoțește-al zilelor alai.
În zile tot mai lungi, de primăvară,
Când cerul, tot, se-acoperă de nori,
Eu simt căldura zilelor de vară
Sub mângâieri de raze din doi sori.
Iar nopțile, când sunt întunecate,
Cu stele care cad, arzând, văpăi,
Nu îmi alungă visele căci, toate,
Sunt luminate doar de ochii tăi.