Stau sub strașină în timp
străveziu; nea se lasă, cu fulgi
preaasiatici, imenși, ninge.
Cad miei sau iepuri,
și armăsari albi nechezând -:
iarna prin ei devine feerică.
De după perdeaua aspră a ninsorii
se arată deodată un desen -:
fetele regelui Dul, goale, se leagănă.
Pornesc moșnegii cu brațe
întinse, șovăind, ca orbii
se mulează în lumina năvalnică.
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă de iarnă feerică, dar și o viziune stranie cu moșnegi orbi atrași de o lumină puternică. Sugerează o meditație asupra trecerii timpului, a fragilității și a căutării spirituale în senectute.