La calu bălan, la calu bălan
Și șaua-i verde
Ține-mi-l bine, ține-mi-l bine
Nu mi-l pierde.
Că l-am pierdut, mai că l-am mai pierdut o dată
Și l-am căutat, și l-am căutat vara toată.
Păi l-am găsit, mai, l-am găsit la Drăgășani
Priponit, mai, priponit de-un leuștean.
Leuștean, mai leuștean, cine te-a pus
Maria, mai, Maria care s-a dus.
Păi n-a lăsat, mai, n-a lăsat niciun răspuns
Nici gurița, nici gurița de ajuns.
Păi a plecat, mai, a plecat și mi-a spus mie
Că-i cu gândul, că-i cu gândul tot la tine
Sensul versurilor
Cântecul exprimă nostalgia și căutarea unei iubiri pierdute, simbolizată prin calul bălan și amintirea Mariei. Natura și locurile specifice (Drăgășani, leușteanul) adaugă un cadru pitoresc și melancolic.