Mi-e dor de casă
Anii mă apasă
Și nu e palat să înlocuiască
Zilele din casa mea părintească.
S-a lăsat frigul și-nghețul peste generații
Ulițe și străzi așteaptă să se-ntoarcă frații
Părinții suspină, dorul și-l alină
Când privesc cu fețe triste poze din vitrină.
Maică, să nu plângi, copiii tăi sunt bine
Muncesc zi lumină, trag cu dinții-n țări străine
Și-am vorbit cu ei, c-am trecut și eu prin asta
Când, cu câțiva ani în spate, mi-am lăsat în urmă casa.
Ne adunam după o zi la o vorbă prietenească
Și, printre lacrimi, povesteam de casa părintească
Un frate era moldovean și-avea aceeași vorbă
C-ar da tot salariu pentru un castron de ciorbă.
Altul, din Craiova, ofta trist și tăcut
Și se topea de dor după pruncul nou născut
Mai eram încă vreo patru cu ploile-n gene
Dar ne ținea mereu aproape același sânge-n vene, mama.
Mi-e dor de casă
Anii mă apasă
Și nu e palat să înlocuiască
Zilele din casa mea părintească.
Mi-e dor de casă
Anii mă apasă
Și nu e palat să înlocuiască
Zilele din casa mea părintească.
Unu-și rupe carca, zi de zi, pe șantier
Altul prin depozite, cu gândul la cartier
Unu-i ospătar, altul la căpșuni
Unul e șofer pe tir, prin ploi și furtuni.
Am și frați mulți angajați, bagă-n uzine
Să facă bani de chirie și de-un colț de pâine
Am surori ce fac menaj la copii străini
Când le plâng copiii acasă, crescuți de vecini.
Am și frați plecați de mult, încă din liceu
Mușcau din pumn în țară, că n-aveau una dintr-un leu
Am surori ce varsă lacrimi și noaptea-n somn
Că își văd familia de-acasă doar prin telefon.
E un roman dramatic, rămas fără foi
Despre neamul ăsta dezbinat de griji și nevoi
Maică, să nu plângi, îți spun a doua oară
Că n-au plecat numai ai tăi, ci și juma’ de țară.
Mi-e dor de casă
Anii mă apasă
Și nu e palat să înlocuiască
Zilele din casa mea părintească.
Mi-e dor de casă
Anii mă apasă
Și nu e palat să înlocuiască
Zilele din casa mea părintească.
Plecat în altă țară pentru-o para chioară
Dorul mușcă din tine mai rău ca o fiară
Și nu ți-l liniștește nici banul pus pe masă
Că nu-ți poate cumpăra liniștea de-acasă.
Așa de rău cum e aici, tot aici e bine
Tot aici pâinea-i mai bună, dacă mă-ntrebi pe mine
Maică, să nu plângi, copiii au cămin
Caută ce n-au găsit aici, pe pământ străin.
Și nu ți-au zis că le lipsești, să nu te consumi
Dar și-au promis că se întorc până de Crăciun
Că vor să mai pună azi câte ceva deoparte
D-aia bagă ore-n plus pe tura de noapte.
Cu același gând, plângând pe rând, în orice cuvânt
Să vină acasă prin ploaie și vânt, pe pământ călcând
Să zică: Mama, am venit și-am adus un băiețel
Strange cald la pieptul tău primul nepoțel, mama.
Mi-e dor de casă
Anii mă apasă
Și nu e palat să înlocuiască
Zilele din casa mea părintească.
Mi-e dor de casă
Anii mă apasă
Și nu e palat să înlocuiască
Zilele din casa mea părintească
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul profund de casă și de familie al celor plecați în străinătate. Evidențiază sacrificiile făcute pentru a asigura un trai mai bun, dar și regretul de a fi departe de cei dragi și de locurile natale.