Am suferit o dată-n viață, n-o s-o fac a doua oară,
Dar transform piatra-n nisip în fiecare seară.
Eu scriu pentru suflet sau ce-a mai rămas din el,
Uneori am sânge în vene, uneori am oțel.
Aștept ca cel mai cald răsărit să alunge orice umbră,
Orice glonț pe țeavă sau viziune sumbră.
Vreau să-i pot înțelege pe toți,
Însă versul meu tinde să lege semigloți.
„A fi sau a nu fi” nici măcar nu e întrebare,
Căci trăim printre fotografi stând între bare.
Captiv pe propriile sentimente,
Nu cerceta, doar crede că ești printre minți lente.
E calm, mult practic pentru care mi-am dat acorduri,
Sinceritatea tot timpul nu-mi împrospătează corduri.
În tot acest timp onimia mă reprezintă,
Bagă-ți vorba asta-n cap, viața e oHintă.
Inimă, spune-mi cum poți tu să mai bați
Tare printre frați care-au diavoli aliați.
Aud plângeri de la alții, îngeri demodați,
Demoni pătați cu sânge, hai nu plânge azi.
Strânge răutățile și le facem scrum,
Adu-mi greutățile într-un fus, le-ntoarcem-n drum.
Eu bag tutun, încearcă să nu faci ca mine,
Decizii de c***t beat să le iei mai bine.
Am sângele negru, de la vin roșu că-s strămoșu’
Lui Ștefan cel Mare și Toma Alimoșu’.
Uniți sub tricolor vin c-o doină din folclor,
Cel mai laș popor, da sânge din sângele lor.
Dor rănile, am să le pansez cu iubire,
Am să trec c-un panzer pe-un lan de panseluțe cu tine.
Mă usucă grav când mă sparg, mai am puțin,
Îi zic destin până la ultima sticlă de vin și…
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare de melancolie și resemnare față de viață, dar și o legătură puternică cu trecutul și moștenirea culturală. Vorbitorul trece prin suferință, dar găsește o formă de consolare în scris și în amintirea figurilor istorice.