În nopți de primăvară gândește-te la mine
și-n nopțile de vară gândește-te la mine,
în nopțile de toamnă gândește-te la mine
și-n nopțile de iarnă gândește-te la mine.
Chiar dacă nu-s alături, ci, dus de mari lavine,
mă frâng de stânci haine în depărtări străine, –
pe cuvertura albă, cu moliciuni feline
lungită ca pe-o mare de somn, fără dulbine
lăsându-te purtată de undele senine,
fii singură cu marea, fii singură cu mine.
Ci ziua să mă uiți te rog frumos.
Ziua răstoarne-se cu susu-n jos
tot universul ăsta firoscos,
înece-se în fum și vin tămâios.
De mine mai presus ori mai prejos
gândul să-ți fie altcuiva prinos,
dar noaptea – numai mie credincios.
În şuierul sirenelor citește
și-n vântul ce lovește-n nori hoțește
cum ard, căzut în al urgiei clește,
să știu că steaua încă nu-mi pălește,
că undeva, cu fruntea între dește,
o fată, așteptându-mă, tânjește.
Te rog – vegheată de tăceri depline,
în clinchete de ploi diamantine,
când gerul zugrăvește-n geam sulcine,
când visul calea somnului aține,
în nopți de primăvară gândește-te la mine
și-n nopțile de vară gândește-te la mine,
în nopțile de toamnă gândește-te la mine
și-n nopțile de iarnă gândește-te la mine.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund al unui bărbat aflat departe de persoana iubită. El o roagă să se gândească la el în timpul nopții, dar să-l uite ziua, sacrificându-se pentru binele ei. Noaptea devine un refugiu al amintirilor și al legăturii lor.