Am obosit să tot fiu aici
Doborâtă de toate temerile mele copilărești
Și dacă trebuie să pleci,
Nu-mi doresc decât să pleci
Pentru că prezența ta încă persistă aici
Și nu mă va lăsa în pace.
Aceste răni nu par să se vindece,
Această durere este prea reală,
Sunt prea multe pe care timpul nu le poate șterge.
Atunci când ai plâns, ți-am șters toate lacrimile
Când ai țipat, ți-am alungat toate temerile
Și te-am ținut de mână în toți acești ani,
Însă tu ai încă totul de la mine..
Obișnuiai să mă atragi
Cu viața ta
Acum sunt legată
De viața pe care ai lăsat-o în urmă
Fața ta îmi bântuie
Visele care cândva erau plăcute,
Vocea ta mi-a alungat
Toată sănătatea mentală.
Aceste răni nu par să se vindece,
Această durere este prea reală,
Sunt prea multe pe care timpul nu le poate șterge.
Atunci când ai plâns, ți-am șters toate lacrimile
Când ai țipat, ți-am alungat toate temerile
Și te-am ținut de mână în toți acești ani,
Însă tu ai încă totul de la mine..
Am încercat din răsputeri să-mi spun că ai plecat,
Dar, deși încă ești cu mine,
Am fost singură în tot acest timp..
Atunci când ai plâns, ți-am șters toate lacrimile
Când ai țipat, ți-am alungat toate temerile
Și te-am ținut de mână în toți acești ani,
Însă tu ai încă totul de la mine..
Sensul versurilor
Cântecul exprimă durerea profundă și persistentă resimțită după o pierdere. Naratorul se simte bântuit de amintirea persoanei pierdute, incapabil să se vindece și să depășească trecutul, simțindu-se singur chiar și în prezența amintirii acesteia.