Am obosit să stau aici,
Înăbușită de toate temerile mele copilărești.
Și dacă trebuie să pleci,
Îmi doresc doar să pleci,
Căci prezența ta încă stăruie aici
Și nu mă va lăsa în pace.
Rănile astea nu par a se vindeca,
Durerea asta este prea reală,
Este pur și simplu prea mult căci timpul nu poate șterge…
[Refren]
Când plângeai, îți ștergeam toate lacrimile,
Când strigai, îți alungam toate temerile
Și te-am ținut de mână prin toți anii ăștia…
Dar încă mă ai în întregime…
Mă captivai cu viața ta rațională,
Acum sunt legată de viața pe care ai lăsat-o în urmă.
Fața ta bântuie visele mele vesele de altădată,
Vocea ta a alungat
Toată înțelepciunea din mine…
Rănile astea nu par a se vindeca,
Durerea asta este prea reală,
Este pur și simplu prea mult căci timpul nu poate șterge…
[Refren]
Am încercat atât de mult să-mi spun mie însumi că ai plecat
Dar încă ești cu mine
Am fost singură tot timpul…
[Refren]
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea profundă și persistentă resimțită după pierderea unei persoane dragi. Naratoarea se simte încă legată de trecut și bântuită de amintiri, incapabilă să se vindece complet.