Curtea școlii, clopoțelul sună… din nou.
Norii de ploaie vin să se joace… din nou.
Nu ți-a spus nimeni că ea nu mai respiră?
Bună…
Sunt mintea ta oferindu-ți pe cineva cu care să vorbești.
Bună…
Dacă zâmbesc și nu cred,
Curând știu că mă voi trezi din acest vis.
Nu încerca să mă repari,
Nu sunt stricată…
Bună…
Sunt minciuna care trăiește pentru tine,
Încât tu să te poți ascunde…
Nu plânge.
Brusc știu că nu dorm.
Bună, sunt tot aici,
Tot ce a rămas de ieri…
Sensul versurilor
Piesa explorează tema pierderii și a negării. Protagonistul se confruntă cu realitatea dureroasă a morții unei persoane dragi, refugiindu-se într-o iluzie pentru a face față durerii.