Eusebiu Camilar – Tinerețe

Mă văd ca printr-o ceață departe în trecut,
La deal abia urnindu-mi opincile de lut,
Dar adunând lumină din astrele ce pier,
În amfora din pumnii ținuți mereu spre cer!
Adeseori simt timpul rozând cu dalta sa,
O iarnă fumurie va prinde-a se-ndesa,
Dar îmi încerc puterea cu-atlanți și cu ciclopi,
Cât vor sui spre ceruri monumentalii plopi.
Sprâncenele din arcul trufaș au mai căzut,
Și unele iluzii abia dac-au ținut.
Cât scrie porumbelul pe ceruri un suis,
Cât zborul unei berze spre alt acoperiș,
Cât undele grăbite în vaduri se răstorn,
Sau numai cât durează ecoul unui corn.
Dar eu, precum oierii din timpuri m-au durat,
De când mă știu, cu-același avânt mi-am măsurat
Speranțele, cu plopii monumentali, ce vor
Cândva s-atingă cerul cu vârfurile lor.

Sensul versurilor

Piesa reflectă asupra trecerii timpului și a amintirilor din tinerețe, văzute printr-o ceață nostalgică. Vorbitorul își măsoară speranțele cu elemente naturale durabile, precum plopii, simbolizând aspirația către idealuri înalte.

Lasă un comentariu