Pulsează marea vremii profund în tâmpla mea…
Ascult târziu în noapte și o cunosc că-i ea.
Când urcă prin artere și prin plămânii grei
Imense perioade din adâncimea ei!
E drept că marea asta ne roade palul chip!
Picăm la fundul mării, cenușă sau nisip.
Dar câte viitoruri pulsăm, vâltori-vâltori:
În nemurirea mării suntem nemuritori!
Pulsează marea vremii! Înfiorat ascult,
Cum se perindă evii și secole de demult,
Și mă întreb ce fată de mâine s-o mira,
Când existența noastră la tâmplă-i va pulsa…
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea că timpul este o mare vastă și profundă, iar noi suntem conectați la ea prin existența noastră. Sugerează că, deși suntem efemeri, lăsăm o amprentă în fluxul timpului și devenim nemuritori în acest sens. Totul pulsează și se repetă.