Nu pot să mă culc
Nu pot să mănânc, nu pot să gândesc
Sau să-mi amintesc
Acele dureri ce mă trezesc
E prea fierbinte a ta naștere credinței
A iubi vraja ce nu se stinge
Să ne putem iubi împreună să putem stinge
Apoi să putem atinge
Lacrimă pe lacrimă,
Vorba scoasă din gură, ca o lacrimă pură
Nu mai pot aștepta așteptarea
Căci am așteptat prea mult
Multul din așteptare ce m-a scos la adieri de vânt
Pot încă să îți mulțumesc pentru a ta mângâiere
Sau să-ți spun două cuvinte
Însemnând vorbe bune..
Credința ce se poate supune
Nu poți să spui acele cuvinte
Ce răsar din inimă fierbinte
Mai bine taci și acoperă-ți gura
Vorbeste la durere, la o clipa de mangaiere
Eu pot să mă mișc, sau pot să te pişc
Pot încă a te iubi a ta viață
A ta inimă a ultimei speranțe.
Ieșită dintr-o vrajă
Crezând că-i iubire, însemnând dezamăgire
Eu însă te pot iubi, eu însă mai pot clipi
Pot să îți vorbesc a șoaptei vorbe
Sau pot să-ți amintesc gânduri uitate
Probabil plouate..
Uitate,
Mângâiate..
Nici eu nu mai știu cum și ce să fac..
Gândindu-mă la tine
Observând că-ți fac pe plac
Plăcând a ta privire a ultimei nepriviri
Crezând că te-am regăsit.
Dar degeaba spun aceste lucruri
Că știi destul de bine că te-am atins pe brațe
Atingându-te pe șoapte, șoptind la urechile tale
Iubirea e ca o plansa scrisa cu o vraja
Cerneala ce nu se varsa, e ca o lacrima albastra
Acum că fac parte din inima ta,
Te pot privi în ai tăi ochi
Și să îți spun „Te iubesc”
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimentele contradictorii ale unei persoane care se află într-o relație complicată. Vorbitorul oscilează între speranță și dezamăgire, iubire și durere, căutând o cale de a se conecta cu persoana iubită, în ciuda obstacolelor.